Departare

Azi e prima zi din restul vietii mele...confuza ...ma pierd in fum.nici nu stiu de ce.nu am nici un raspuns pentru toate intrebarile ce nu ma lasa sa dorm.e vorba de timp,de distanta si amintiri care inca mai dor.e vorba de mine fara tine,de tine fara noi.sunt ore,kilometri si vorbe...doar vorbe.am nevoie sa vi,sa uit,sa ma uit in bratele tale.incredere,iubire si departare...nevoie,incertitudine si iarasi DEPARTARE...ma vreau pe mine langa tine,te vreau pe tine vorbindu-mi de noi....doar ca...te iubesc e greu sa spui mereu la telefon.si inca asta e abia inceputul.timpul pentru noi va trebui sa astepte si sa se opreasca atunci cand ne vom revedea...
Pfff...departare :-

Visare

Ploaia incepe sa ma doara
Si ochiul meu…din ochiul tau rasare a mia oara
Dar am visat…ramai cu mine!
Ceasul ticaie si orele-mi aluneca prin vine.

Te simt si te iubesc!
Te pierd mereu dar intotdeauna te gasesc.
Ca viata-I vis,si visu-I tot.
M-am trezit dar am adormit la loc.

Love story...Sad story

O durea inima si ii era dor.era singura in casa mama ca de obicei ii era la munca,tatal prin cine stie ce crasma,iar fratele prin vreo scara de bloc fumand sau drogandu-se.
Stia ca nimeni nu i-a fost alaturi cand a plans,doar Maria cu care acum era certata,si in rest nimeni…Nici macar mama care abia daca se descurca cu slujba,gospodaria si betiile barbatului.
Incepu sa planga…era vara…si …si da…si el,el o intelegea,dar acum el era departe si uitase tot ce odata ii lega.
Trecuse un an si era imposibil sa-si mai aminteasca.Daca nici ea nu-si mai amintea bine,el nici atat!Ii parea rau ca nu a putut sa salveze macar cenusa relatiei…Dar era prea tarziu.
Iesi afara din casa plangand.I se impaienjenasera ochii si cazu in mijlocul stazii.Ca prin vis isi aminti tot ce sa intampalse vara trecuta…
“-Nu,nu mai vreau!M-am saturat.Imi place de altcineva si nu suport dulcegariile.Gata,cauta pe alta si lasa-ma!”
“-Dar …dar eu te iubesc si daca vrei te voi ajuta sa ma iubesti si tu la fel. Iarta-ma! Nu voi mai spune dulcegarii.”
“-Pleaca, pleaca! Nu intelegi…Te urasc !" 
Brusc se trezi, cineva o ridica si o lasa pe o banca. Ii parea rau. Daca nu i-ar fi vorbit asa poate ca acum ei doi mai erau inca impreuna.Ar fi vrut de multe ori sa-I spuna asta, dar nu a putut. In ziua in care a vrut sa-I spuna, l-a vazut cu alta.
Simtea ca pentru ea nu mai e speranta si iar incepu sa planga si sa-si aminteasca vremurile bune…
“-Stii,azi m-am gandit…Ce ar fi sa mergem in luna de miere la Paris?" 
“-Da si eu m-am gandit.dar nu conteaza unde mergem,important e ca te iubesc si ca esti doar a mea.Te-am sunat aseara,dar cred ca dormeai.Ma certasem cu tata.Vroiam sa-ti aud vocea.Tu esti singurul calmant de care am nevoie,ingeras.”
Iar se trezi din vis.Era hotarata.Iubirea nu era moarta in sufletul ei si voia,spera sa nu fie moarta nici in sufletul lui.Inca mai stia unde sta si pleca spre el.
-Darius e acasa?
-Da,dar e bolnav.Aici,pe aici te rog…
I-a vazut in pat si a inceput sa planga si sa-l sarute.
-Imi pare atat de rau!Te rog iarta-ma si mai da-mi o sansa.Te rog!
-Despre ce vorbesti?...Nu am ce sa iert.A trecut prea mult timp si…am uitat!
Avea ochii reci si goi.Ea a cazut in genunchi in fata lui si si-a apleacat fruntea pe mana baiatului.
-Dar…dar…eu te iubesc!Am fost o proasta.Nu am stiut cat tin la tine.Te rog,te rog!
-Mama,mama..cheam-o afara.M-a obosit!
-Dar…Te rog nu ma da afara!
Prea tarziu,se trezi in fata unei usi inchise.Nu-i parea rau ca-I vorbise,dar nu putea sa creada cat s-a schimbat.Parca vorbea cu o statuie.
A inceput sa colinde strazile,se tot gandea,o durea inima si capul,nu mai vedea.Dintr-o data o lumina orbitoare se ivi in fata ei si urechile i-au fost zgariate de un claxon.Creierul se destepta din stare de negare si absenta in care se afla.
Totul se termina!
Doua luni mai tarziu un baiat in scaunul cu rotile se opri in fata unui mormant cu un buchet de trandafiri albi in mana.
-Iarta-ma ca n-am venit mai devreme,ingerasul meu.Nu puteam sa infrunt amintirea ultimelor clipe petrecute alaturi de tine si nu puteam sa accept pierderea ta.Nu o sa mi-o pot ierta vreodata,dar peste doua luni poate o sa ne vedem…
Desi sufletul meu pacatos sigur va ajunge in iad,in schimb al tau,copila dulce sigur e in rai.
Te iubesc si te-am iubit mereu.Inainte sa aflu...sa aflu ca sunt bolnav de leucemie voiam sa vine eu la tine,dar apoi…Stii ,am vrut sa te fac sa ma uiti,sa nu suferi iubind un muribund…dar…stiu ca nu am scuza…acum a venit randul meu…acum eu sufar iubind o persoana moarta,dar nu si un suflet mort.
Pana la revedere sa nu uiti ca te iubesc si doar pentru tine am trait,ingerasul meu!

De ce?

De ce suferinta doare ???
De ce exista lacrimile si de ce plangem? De ce spunem “iarta-ma”, daca a doua oara gresim la fel,poate mai mult?
De ce ranim desi nu vrem sa o facem?
De ce oamenii profita si de ce multi nu mai stiu sa se bucure de lucrurile simple?
De ce puii isi parasesc parintii cand sunt maturi? Si de ce este normal?
De ce o lumanare arde numai daca are fitil? Si daca ceara se topeste si piere flacara se stinge?
De ce mintim? Oare lumea nu e destul de mizerabila incat sa o imputim si noi, chiar si cu cea mai mica fapta?
De ce ploua? cerul plange si el pentru suferintele noastre?
De ce o prietenie pura, sincera se destrama intr-o clipa?

De ce atunci cand vedem o persoana draga plangand spunem sa inceteze fiindca ne doare?
Cineva imi spunea ca durerea fizica este foarte usor de suportat pe langa cea sufleteasca.
…Cate ganduri imi trec prin minte in fractiuni de secunda.Cata durere,dezamagire,iluzii si sperante inabusite si totusi,in ciuda tuturor pot vedea in mine puterea de a ierta si dragoste pentru cei ce nu mi-au facut rau si care nu merita din partea mea decat o vorba buna.

Cum se poate schimba pana si cel mai mic si mai banal lucru in ceva de nerecunoscut fara a ne da seama?
Dar totul e facut pentru a se termina si nimic nu e vesnic…
Poate candva, noi pamantenii o sa ne e obisnuim cu asta si vom pretui mai mult clipa.Un singur lucru e indispensabil aici,in mica noastra calatorie printre muritori, speranta!
Am invatat ca nu trebuie sa folosim cuvintele “regret” si “ce ar fi fost daca…”, decat
 daca vrem sa ne macinam singuri.

Dragostea e oarba…
Cel mai rau e ca nu stii cat de mult iubesti, cu cata pasiune te daruiesti doar dupa ce ai pierdut tot. Ciudat…
M-am tot intrebat cum e sa iubesti in tacere, sa speri, sa doresti, dar sa stii ca de fapt nu ai si nu vei avea nici o sansa. Azi am aflat…E prea cumplit si simti ca visezi desi tu nu mai poti nici macar dormi, sa vezi curcubeul cum se ineaca in mare, desi tu nu vrei sa mai deschizi ochii si simti ca aripile tale zac frante,ca ai cazut si niciodata nu te vei mai putea ridica sa admiri ca alta data al noualea cer, desi… aripi n-ai avut niciodata…
As putea vorbi la nesfarsit despre viata ,despre intrebarile incoltite in mine si despre raspunsurile create.
Doare sa stii ca nu mai ai nici o sansa, doare sa iubesti si sa taci, doare sa fii mintit, ranit si inselat, doare sa speri fara a avea vreo speranta, doare sa termini o relatie, si orice s-ar intampla, oricand, oriunde, omul se va-ntreba: “de ce eu?”,”de ce acum?”,”de ce tu?”...

Ingerul

Ingeri isi ineaca amarul
 Tristi si goi pe-un tarm de mare…
 Cu haine zdrentuite, marinarul
 Isi ascunde ochii de soare

 Fara speranta intr-o lume uitata
 Ingerii se urca in barca cea sparta
 Vor sa plece cat mai departe,
 Unde sa nu fie judecati decat dupa fapte.

 Departe, pe un cer ca de sticla,
 Zgariat de o biata randunica,
 Un inger trist coboara,
 Isi uraste viata pentru a mia oara.

 Spune ca s-a saturat de tot,
 Plange, dar se urca la loc.
 Soarele pierise si ceata il imbratisa,
 Acum mai mult ca niciodata, nu mai vroia 
Tot ce traia

Se arunca in mare 
Si moare…
Fara pic de ajutor;…
Acum vad cat de usor e sa mor…

O aripa se ridica la suprafata,
Ciudat, un pui de lebada capata viata,
Soarele apare dintre nori…
De ce e nevoie de sacrificii pentru a vedea lumea in culori?!

Sufletul meu

Curge,se zbate
Intr-un sicriu
Lacrimi si soapte
Intr-un pustiu.

Plange si uita
Mare si vant,
Crede si lupta
Pentr-un cuvant.

 Pleaca departe
Umbre si fapte,
Duse-n mare
Stele si soare.

Acum c-au plecat,
Intoarce-te umbra,
Neagra si sumbra
La al meu pacat,

Zambet de fulger,
Aripi de inger,
Buze de foc,
Soare de loc.

Totu-i iluzie
Intr-un vis sfaramat,
As vrea sa mai fie,
Dar s-a terminat…

Doar tu

in mine vesnic vom fi noi doi.
  Sa stii ca sper sa te gandesti la noi.
  Cand in dulcele abis ne-am cufundat,
  Straini, uitati de ura, prea multe-aveam de dat…

  Gandesc ca te gandesti la noi,
La ziua cand ne-am sarutat,
De ura si tristete eram goi.
Oare ce n-a fost te-a incantat?

De ce si azi iti indragesc faptura?
De ce mi-e dor de ochii tai?
De ce mi-e greu sa mai privesc natura
Si tot ce vad in jur sunt oameni rai?

Cand zarea se topea cu-n simplu arcuit de gene,
Cand dragostea o pictam in acuarele,
Atunci cand langa mine tu ai fost,
Atunci orice lucru avea rost…

Ceream inca un pic,inca un pic,
Pana si universul mi se parea mic.
Din brate nu vroiam sa te mai las.
Pentru tot ce-aveam de spus nu ne trebuia glas…

Dar asta a fost candva,
Candva cand tu ma mai iubeai,
Candva cand eram doar a ta,
Iar dragostea ce ne-o purtam o raspandea un evantai.

Dar ai plecat dulce minune
Si inima in loc mi-a stat.
Ai fost un inger fara nume
A carui vlaga m-a secat.

Dar zarea si-acum o mai iubesc,
Desi tu nu mai esti…
Si pe zi ce trece mai mult te doresc…
Doar urma de parfum mai ramane pe unde treci…

Si o data cu plecarea ta
Mi-ai luat si inima si visele…si tot…
Tu, nu-ntelegi ca e a mea?
Vreau sa te strig,dar nu mai pot…

Chiar de as putea,
Ce rost ar mai avea oare?
Visele ce-am strans in mica noastra stea
Se vor pierde in linistea ce doare…

Si de ce te-as mai vrea?
Sa ma mai iubesti nu vei mai putea.
As vrea doar sa-ti soptesc iubire,
Sa torn o picatura de venin in cupa plina de-amagire.

Si-n luminosul intuneric doi ingeri se sarutau,
Erau doar ei si marea,iar ei se tot iubeau…
Au fugit cu valurile ce i-au despartit,
Dar credeau ca asa le-a fost sortit.

Se tot gandeau,
Dar nu-ndrazneau sa spere.
Zi de zi se tot vedeau.
…Doar vise efemere.

Se iubeau pe ascuns,
Dar nici ei nu stiau.
Erau ca un rasarit si-apus,
Nicicand nu se-ntalneau.

Se asteptau unul pe altul
Ca sa poata evada.
Inima nu e ca lutul,
Sa se poata modela…

Nu aveau curaj iubitii
Ca sa poata declara,
Fiecare la randul lui mintii
Si fiecare-n felul sau nega.

Dar intr-o zi cerul si pamantul,chiar si marea
Le-au venit in ajutor.
Si-atunci pe lume s-a nascut iertarea
Si deznadejdea a ucis-o un vanator.

O raza de soare
Si-o scoica in mare.
Eu si cu tine,
Tu si cu mine.

Vezi iubite,de asta soarele ne da ocol,
Marea te spala atunci cand esti gol,
Pamantul ti-e pretutindeni sub picioare,
Dragostea pe acest pamant e un lucru mare.

Si de asta te iubesc si de asta te mai vreau,
Pentru ca pe acest pamant o raza de soare eu eram,
Iar tu o scoica in mare…
Dragostea noastra umplea imensa zare.

Si de asta te mai vreau si de asta te iubesc.
In felul meu nespus de sincer,totul e firesc.
Chiar daca tot ce-am scris sunt vise deja date spre uitare,
Nicicand n-am sa uit c-am fost o raza de soare,
 Iar tu o scoica in mare…  

Cenusa si vise aruncate

Cenusa si vise aruncate la gunoi…decadere morala…si deziluzii sentimentale..ce mai avea?nu mai avea…pierduse tot…te pierduse pe tine…nevoia ei de a trai viata asa cum e…chiar…dc a plecat?nici nu mai isi amintea…trecuse atat de mult timp si viata ei prafuita I se parea a fi inutil sa o ia de la capat..sa ii rasfoiasca paginile…nu mai vroia sa stie…isi pune castile si da muzica la maxim asta o facea sa se simta in lumea ei..muzica…o patura o tinea la caldura si pe calculator derulau unele dupa altele pozele impreuna ce treceau de la fiserele ordonate ,direct in recycle bin.era asa frig afara…ningea asa cum nu mai nisese demult…privea albeata orbitoare si isi dorea culori…dc lumea nu era asa colorata tocmai cand avea ea nevoie?ce ai fost u pentru ea?un ocean?un desert?sau un incendiu?...ai fost tot…totul ei…un ocean in care s-a racorit de atatea ori…si care a inecat-o…ai fost desertul in care vroia sa fie singura dar cu tine…dar acolo a murit insetata de iubire…poate ai iubit-o dar la fel de mult ai gresit si oare se compenseaza?nu cred…ai fost un incendiu care i-a topit si i-a distrus inima…oare chiar ai iubit-o?ce fel ciudat de iubire…ai fost intunericul ei si te-a iubit…te-a crezut…ai fost al ei.acum nu mai esti?de fapt …ai fost vreodata?acum nu mai esti deloc…nu mai esti nimic fara ea si poate ca intr-un tazriu iti vei da seama ce ai pierdut.. …
…dar nu o sa te uit…u poate da…oricum ce mai am de pierdut.?o sa te salut si o sa iti fiu alaturi…o sa mi amintesc mereu tot ce faceam impreuna si cat de frumos era tot cu tine…o sa imi amintesc de mine langa tine si zambetul meu…de el o sa imi fie cel mai dor..ca stiu ca nu o sa mai zambesc asa fara tine..dar nici nu o sa plang…ai fost prea mult sau prea putin ca sa ramai definitv..inca nu stiu…de pot sa vorbesc despre tine la trecut sau la viitor..o sa ma gandesc in ce fel o sa te pot uita…o sa ma gandesc in felul meu la tine ..dar nu!nu o sa te uit…cu siguranta ,orbitor de constient o sa te am mereu prezent in minte…nu o sa uit!categoric nu o sa te uit…ar insemna sa uit o parte din mine…si nu sunt dispusa sa fac asta oricat de mult as vrea sa nu sufar…sa impidic asta si sa aman cat pot.m-ai schimbat si imi vine sa sa plang cand ma gandesc cat de simplu si delicat ai faqt-o si ma apuca nostalgia k poate …doar poate…imi placea cum eram…si nu o sa ma mai regasesc niciodata in felul ala…ah!ce crud!ce sadism ..cat rau …de ce ?ce am castigat?…te-am iubit…iti jur!si inca nu stiu ce decizie sa iau …stau de ore bune cu telefonul in mana si cu muzica in casti…am sters tot ..tot ce pot sterge la propriu…dar din minte ..din inima nu pot…nu e asa usor…poate sunt prea dezamagita…ma steptam la mai multe de la tine..si poate m-ai iubit dar la fel de mult ai gresit si oare se compenseaza?nu cred…