O durea inima si ii era dor.era singura in casa mama ca de obicei ii era la munca,tatal prin cine stie ce crasma,iar fratele prin vreo scara de bloc fumand sau drogandu-se.
Stia ca nimeni nu i-a fost alaturi cand a plans,doar Maria cu care acum era certata,si in rest nimeni…Nici macar mama care abia daca se descurca cu slujba,gospodaria si betiile barbatului.
Incepu sa planga…era vara…si …si da…si el,el o intelegea,dar acum el era departe si uitase tot ce odata ii lega.
Trecuse un an si era imposibil sa-si mai aminteasca.Daca nici ea nu-si mai amintea bine,el nici atat!Ii parea rau ca nu a putut sa salveze macar cenusa relatiei…Dar era prea tarziu.
Iesi afara din casa plangand.I se impaienjenasera ochii si cazu in mijlocul stazii.Ca prin vis isi aminti tot ce sa intampalse vara trecuta…
“-Nu,nu mai vreau!M-am saturat.Imi place de altcineva si nu suport dulcegariile.Gata,cauta pe alta si lasa-ma!”
“-Dar …dar eu te iubesc si daca vrei te voi ajuta sa ma iubesti si tu la fel. Iarta-ma! Nu voi mai spune dulcegarii.”
“-Pleaca, pleaca! Nu intelegi…Te urasc !"
Brusc se trezi, cineva o ridica si o lasa pe o banca. Ii parea rau. Daca nu i-ar fi vorbit asa poate ca acum ei doi mai erau inca impreuna.Ar fi vrut de multe ori sa-I spuna asta, dar nu a putut. In ziua in care a vrut sa-I spuna, l-a vazut cu alta.
Simtea ca pentru ea nu mai e speranta si iar incepu sa planga si sa-si aminteasca vremurile bune…
“-Stii,azi m-am gandit…Ce ar fi sa mergem in luna de miere la Paris?"
“-Da si eu m-am gandit.dar nu conteaza unde mergem,important e ca te iubesc si ca esti doar a mea.Te-am sunat aseara,dar cred ca dormeai.Ma certasem cu tata.Vroiam sa-ti aud vocea.Tu esti singurul calmant de care am nevoie,ingeras.”
Iar se trezi din vis.Era hotarata.Iubirea nu era moarta in sufletul ei si voia,spera sa nu fie moarta nici in sufletul lui.Inca mai stia unde sta si pleca spre el.
-Darius e acasa?
-Da,dar e bolnav.Aici,pe aici te rog…
I-a vazut in pat si a inceput sa planga si sa-l sarute.
-Imi pare atat de rau!Te rog iarta-ma si mai da-mi o sansa.Te rog!
-Despre ce vorbesti?...Nu am ce sa iert.A trecut prea mult timp si…am uitat!
Avea ochii reci si goi.Ea a cazut in genunchi in fata lui si si-a apleacat fruntea pe mana baiatului.
-Dar…dar…eu te iubesc!Am fost o proasta.Nu am stiut cat tin la tine.Te rog,te rog!
-Mama,mama..cheam-o afara.M-a obosit!
-Dar…Te rog nu ma da afara!
Prea tarziu,se trezi in fata unei usi inchise.Nu-i parea rau ca-I vorbise,dar nu putea sa creada cat s-a schimbat.Parca vorbea cu o statuie.
A inceput sa colinde strazile,se tot gandea,o durea inima si capul,nu mai vedea.Dintr-o data o lumina orbitoare se ivi in fata ei si urechile i-au fost zgariate de un claxon.Creierul se destepta din stare de negare si absenta in care se afla.
Totul se termina!
Doua luni mai tarziu un baiat in scaunul cu rotile se opri in fata unui mormant cu un buchet de trandafiri albi in mana.
-Iarta-ma ca n-am venit mai devreme,ingerasul meu.Nu puteam sa infrunt amintirea ultimelor clipe petrecute alaturi de tine si nu puteam sa accept pierderea ta.Nu o sa mi-o pot ierta vreodata,dar peste doua luni poate o sa ne vedem…
Desi sufletul meu pacatos sigur va ajunge in iad,in schimb al tau,copila dulce sigur e in rai.
Te iubesc si te-am iubit mereu.Inainte sa aflu...sa aflu ca sunt bolnav de leucemie voiam sa vine eu la tine,dar apoi…Stii ,am vrut sa te fac sa ma uiti,sa nu suferi iubind un muribund…dar…stiu ca nu am scuza…acum a venit randul meu…acum eu sufar iubind o persoana moarta,dar nu si un suflet mort.
Pana la revedere sa nu uiti ca te iubesc si doar pentru tine am trait,ingerasul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu