De ce?

De ce suferinta doare ???
De ce exista lacrimile si de ce plangem? De ce spunem “iarta-ma”, daca a doua oara gresim la fel,poate mai mult?
De ce ranim desi nu vrem sa o facem?
De ce oamenii profita si de ce multi nu mai stiu sa se bucure de lucrurile simple?
De ce puii isi parasesc parintii cand sunt maturi? Si de ce este normal?
De ce o lumanare arde numai daca are fitil? Si daca ceara se topeste si piere flacara se stinge?
De ce mintim? Oare lumea nu e destul de mizerabila incat sa o imputim si noi, chiar si cu cea mai mica fapta?
De ce ploua? cerul plange si el pentru suferintele noastre?
De ce o prietenie pura, sincera se destrama intr-o clipa?

De ce atunci cand vedem o persoana draga plangand spunem sa inceteze fiindca ne doare?
Cineva imi spunea ca durerea fizica este foarte usor de suportat pe langa cea sufleteasca.
…Cate ganduri imi trec prin minte in fractiuni de secunda.Cata durere,dezamagire,iluzii si sperante inabusite si totusi,in ciuda tuturor pot vedea in mine puterea de a ierta si dragoste pentru cei ce nu mi-au facut rau si care nu merita din partea mea decat o vorba buna.

Cum se poate schimba pana si cel mai mic si mai banal lucru in ceva de nerecunoscut fara a ne da seama?
Dar totul e facut pentru a se termina si nimic nu e vesnic…
Poate candva, noi pamantenii o sa ne e obisnuim cu asta si vom pretui mai mult clipa.Un singur lucru e indispensabil aici,in mica noastra calatorie printre muritori, speranta!
Am invatat ca nu trebuie sa folosim cuvintele “regret” si “ce ar fi fost daca…”, decat
 daca vrem sa ne macinam singuri.

Dragostea e oarba…
Cel mai rau e ca nu stii cat de mult iubesti, cu cata pasiune te daruiesti doar dupa ce ai pierdut tot. Ciudat…
M-am tot intrebat cum e sa iubesti in tacere, sa speri, sa doresti, dar sa stii ca de fapt nu ai si nu vei avea nici o sansa. Azi am aflat…E prea cumplit si simti ca visezi desi tu nu mai poti nici macar dormi, sa vezi curcubeul cum se ineaca in mare, desi tu nu vrei sa mai deschizi ochii si simti ca aripile tale zac frante,ca ai cazut si niciodata nu te vei mai putea ridica sa admiri ca alta data al noualea cer, desi… aripi n-ai avut niciodata…
As putea vorbi la nesfarsit despre viata ,despre intrebarile incoltite in mine si despre raspunsurile create.
Doare sa stii ca nu mai ai nici o sansa, doare sa iubesti si sa taci, doare sa fii mintit, ranit si inselat, doare sa speri fara a avea vreo speranta, doare sa termini o relatie, si orice s-ar intampla, oricand, oriunde, omul se va-ntreba: “de ce eu?”,”de ce acum?”,”de ce tu?”...